Radu Marza, The History of Romanian Slavic Studies. From the beginnings until the First World War, 624 p., ISBN 978-973-7784-36-0

Realitatea legăturilor româno-slave, pe care diferite izvoare istorice, lingvistice, folclorice sau literare le constată de mai bine de un mileniu şi jumătate, a făcut ca în istoriografia, istoria lingvisticii, a literaturii sau a folcloristicii româneşti să se contureze o întreagă tradiţie a cercetărilor problematicii specifice. De la mărturii arheologice care atestă traversarea şi vieţuirea slavilor pe teritoriul actualei Românii în perioada migraţiilor, elemente slave prezente încă de timpuriu în lexicul limbii române, influenţe reciproce în cântecul popular sau în literatura modernă şi până la relaţii istorice ale Ţărilor Române cu Polonia sau Bulgaria şi Serbia, participarea la Commonwealthul slavo-bizantin sau relaţiile româno-ruse de epocă modernă sau recentă, o sumedenie de capitole din istoria şi cultura românilor ar fi incomplete fără luarea în considerare a factorului slav.
De-a lungul timpului, din secolul al XIX-lea şi până azi, aceste aspecte au constituit obiectul de studiu al unei discipline ştiinţifice aparte: slavistica.

                                                                                                    cst@academia-cj.ro
Copyright 2008 Centrul de Studii Transilvane    |    Web design: Netlogiq Cluj